Software pentru cabinet stomatologic — construit pentru azi și pentru mâine

Un cabinet stomatologic care își alege software-ul face o alegere pe termen lung: pe softul ăsta se vor construi fișele pacienților, evidența financiară și rutina zilnică a echipei, ani de zile. De aceea contează nu doar ce face softul azi, ci și cine îl dezvoltă și încotro merge. iStoma este dezvoltat continuu din 2012 și folosit astăzi de peste 1.300 de clinici și cabinete din 6 țări.

Un software care nu s-a oprit niciodată din dezvoltare

În cei 14 ani de când dezvoltăm iStoma, am livrat sute de update-uri — toate incluse, fără costuri suplimentare pentru parteneri. Cu fiecare versiune, medicii ne-au spus: „Gata, iStoma este complet!" — dar nu ne-am oprit. Lucrul aproape de cabinete ne-a învățat să căutăm nu doar ce era necesar la momentul respectiv, ci și ce avea să devină necesar.

Cu un pas înaintea nevoii

Majoritatea software-urilor se dezvoltă doar la solicitarea clienților — iar procesul e, inevitabil, lent: întâi apare nevoia, apoi cererea, apoi, târziu, funcționalitatea. Noi am ales drumul invers: dezvoltăm funcționalități pe care nu ni le-a cerut încă nimeni, dar care devin de real folos din momentul implementării.

Ni s-a spus de multe ori că iStoma face „mai mult decât este nevoie" — până când, evident, a apărut nevoia respectivă, iar iStoma o avea deja implementată. Așa s-a întâmplat cu semnătura electronică, cu e-Factura, cu plățile online: când au devenit necesare, partenerii noștri le aveau.

Încotro mergem

Următorul pas natural e inteligența artificială: iStoma permite deja explorarea și analizarea datelor clinicii cu ajutorul modelelor AI, prin integrare cu webhook și API. Automatizarea pe care am construit-o 14 ani devine fundația pentru instrumentele următorilor 14.

Alegi pentru azi — și pentru mâine

Un cabinet care alege iStoma alege un software complet acum: programări cu remindere automate, fișa pacientului cu odontogramă, semnătură electronică, facturare cu e-Factura, stocuri, rapoarte, aplicații mobile. Dar alege și un partener care dezvoltă constant, cu update-uri incluse — deci un soft care va fi la fel de actual și peste cinci ani.

Programează un demo sau vezi toate funcționalitățile iStoma.