Bună ziua,

Vreau să încep prin a vă mulțumi pentru interesul acordat aplicației iStoma și pentru timpul dedicat citirii acestor rânduri.

După cum știți, în spatele oricărui lucru făurit de om stă mai întâi un om și apoi o echipă aleasă tot de acesta. Se zice că oamenii destinați să se întâlnească se întâlnesc aparent întâmplător dar exact când trebuie.

În spatele oricărei clinici mari stă un medic/manager mare, în spatele oricărei clinici renumite stă un medic renumit, în spatele unei clinici bine organizate și eficiente stă un medic/manager bine organizat și eficient.

În spatele Facebook îl găsiți pe Mark Zuckerberg, în spatele Apple a stat Steve Jobs, în spatele Google stă Larry Page iar în spatele aplicației iStoma stau eu, cel ce scrie aceste rânduri.

În continuare vă voi povesti un pic despre mine și un pic mai mult despre cum a luat ființă aplicația iStoma

Mă numesc Botorogeanu Ionuț Richard și m-am născut pe 13 Februarie 1983 într-o familie modestă din Alexandria, județul Teleorman.

Școala generală am făcut-o în apropiere de casă la școala nr. 4 din Alexandria.

Interesul pentru informatică a apărut la o vârstă destul de fragedă.

Îmi amintesc că la TVR erau niște desene animate cu un roboțel, pe nume Memo, (Cartea cărților) și că într-un episod unul din personaje folosea un bumerang pentru a-și strânge oile.
Copil fiind, am încercat să-mi construiesc și eu unul, așa cum mi-l aminteam din acel episod.

L-am aruncat în grădină sperând că acesta se va întoarce înapoi, însă bumerangul a aterizat în grădina vecinilor. Am încercat mai multe variante cu diverse unghiuri, însă niciunul nu a reușit să se întoarcă.

Probabil tot influențat de aceste desene animate, mi-am zis că dacă aș întreba un calculator care este unghiul de deschidere al bumerangului aș reuși să fac și eu unul care să se întoarcă la mine.

Nu cunoșteam pe nimeni care să aibă un calculator și singurul loc în care aș fi putut găsi unul era la clubul școlarului. Am fost acolo, însă, fiind vacanța de vară, clubul era închis. Mi-am propus ca în prima zi de școală să merg la clubul școlarului și să întreb primul calculator pe care-l voi vedea despre unghiul de deschidere al bumerangului. Mi-am făcut multe planuri în acea vacanță și aveam așteptări foarte ridicate de la întâlnirea cu primul calculator ... între timp îmi mai veniseră în minte și alte întrebări :)

Timpul a trecut, s-a terminat și vacanța de vară, și m-am înscris la cursul de informatică.

Îmi amintesc și acum prima oră de informatică.

Intrasem într-o clasă cu mai multe calculatoare (din acelea care se conectau la televizor), toate oprite. A venit domnul profesor, a aprins un calculator și a dat ușor cu pumnul în acesta zicându-ne că nu avem de ce să ne temem.

"Calculatorul nu este altceva decât o grămadă de fiare și nu face decât ceea ce este învățat să facă" ne-a spus domnul profesor.

Rolul cursului era să ne arate cum să învățăm calculatorul să facă ceea ce ne dorim noi ... cum să îmblânzim fiarele :)

Am plecat spre casă foarte dezamăgit. Vecinii de aceeași vârstă mă așteptau să construim împreună bumerangul din desenele animate ... și apoi mai erau și celelalte întrebări pe care le aveam (cum să fac ca vecina să se îndrăgostească de mine ...). Cred ca a fost una din cele mai triste zile de până atunci.

Am continuat totuși să mă duc la cursurile de informatică.

Am învățat foarte multe lucruri noi și interesante la acel curs, dar nimic despre bumerang.

În clasa a VI-a, profesorul de educație tehnologică s-a pensionat iar locul său a fost preluat de băiatul directorului. Acesta tocmai terminase facultatea de Matematică la București și a hotărât să ne predea informatica la ora de educație tehnologică.

E lesne de înțeles că m-am bucurat foarte mult de acest lucru și că, având deja cunoștințe de informatică, eram cel mai bun din clasă. Mă flatau admirația cu care eram privit de fruntașii clasei (eu eram undeva pe la mijloc) și mândria profesorului că eram atât de atent la orele lui și că înțelegeam foarte repede ce ne preda.

În clasa a VII-a, după o ședință cu părinții, mama a luat hotărârea să-mi cumpere un calculator. Pentru a mi-l cumpăra nu a mai pus tablă pe casă și s-a împrumutat la bancă.

Pe acest calculator aveam un joc de șah și limbajul de programare Turbo Pascal. Niciodată nu am fost prea bun la șah așa că tot timpul petrecut în fața calculatorului era dedicat programării.

Îmi plăcea să creez mici joculețe cu care să-mi impresionez prietenii (și vecina).

Liceul l-am făcut la "A.I. Cuza" (I.P.T.E.), la clasa de informatică. Nu este tocmai cel mai bun liceu din Alexandria însă aici preda cel mai bun profesor de informatică din oraș.

În timpul liceului am participat la olimpiadele de informatică, cea mai bună performanță fiind locul I la olimpiada județeană.

La bacalaureat, la proba de informatică, subiectul de nota 10 ne cerea să găsim soluția cea mai eficientă de rezolvare a unei probleme. Nu știu cât este de adevărat, însă profesorul de informatică mi-a zis cu mândrie că am obținut singura notă de 10 din județ.

Facultatea am făcut-o la Universitatea din Craiova, la facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică, atras fiind de materii precum robotica și inteligența artificială.

În timpul facultății obișnuiam să ofer meditații la informatică și să fac proiecte contra cost. Au fost şi ani în care am obţinut bursă de studiu. Perioada studenției nu a însemnat numai studiu, ba chiar în unele momente a însemnat orice altceva în afară de asta; nu voi intra însă în detalii.

După absolvirea facultății mi-am găsit un loc de muncă la subsidiara din București a unei firme din Franța. Deși franceza este prima limbă străină, nu am crezut niciodată că aceasta îmi va folosi la ceva.

Această firmă nu se ocupa tocmai cu informatica ci cu ceea ce se numește, în mod elegant, outsourcing sau leasing de personal. Este un model de business extrem de interesant și de profitabil. Practic, aceste firme angajează (sau formează) programatori pe care îi închiriază cu ziua către firme (de cele mai multe ori din afara României) ce nu au o nevoie permanentă de programatori și preferă să-i închirieze în loc să-i angajeze și apoi să se chinuie să scape de ei.

Eu am fost închiriat de banca BNP Paribas pentru suma de 500 EUR/zi lucrată. Nu vă gândiți că eu încasam această sumă; firma primea atât, eu aveam salariul din România de 800 EUR brut + diurna de 30 EUR/zi pentru perioada petrecută în afara României. Nu era deloc rău.

Am lucrat un an de zile pentru BNP la sediul lor din Paris, timp în care am învățat foarte multe lucruri despre domeniul financiar. Aveam dreptul la un week-end pe lună în România așa că acest an mi-a permis să cunosc Parisul și mentalitatea francezilor. Părerea pe care mi-am făcut-o despre francezi este una foarte bună; sunt foarte echilibrați, au manageri foarte buni și deși, personal, consider că nu sunt tocmai cei mai isteți oameni din lume, obțin rezultate foarte bune grație unei organizări extrem de riguroase și eficiente.

În această perioadă am trăit pe pielea mea sentimentul "extraordinar" de a lucra în afară. În ciuda dictonului "liberte, egalite, fraternite" care ar trebui să caracterizeze Franța, francezii sunt foarte naționaliști (probabil aceste cuvinte se referă doar la ei).

Chiar dacă la nivel declarativ eram de-ai casei, în realitate eram doar niște prăpădiți de români ieftini care veniseră să le fure lor locurile de muncă. Chiar și șefii care-și frecau mâinile de mulțumire la economia făcută cu angajarea românilor, în sinea lor aveau aceleași gânduri.

Finalul perioadei petrecute în Franța a fost determinat de venirea crizei. Ce am apreciat la francezi este că, deși noi eram mai ieftini decât ceilalți angajați, ei au ales să renunțe la noi pentru a-i păstra pe ai lor și în acest fel banii băncii să se întoarcă tot în economia Franței. Nu cred că ar fi rău dacă și noi am face la fel.

Deși am iubit România de când mă știu și o iubesc în continuare, cred că această perioadă mi-a întărit și mai mult acest sentiment și m-a făcut să-mi dau seama că singurul lucru care lipsește în România este o organizare mai bună. Resursele umane și naturale sunt net superioare multor țări cu un nivel de trai mult mai ridicat.

Acesta a fost motivul pentru care am decis să creez programul "România te iubesc I" (în varianta iStoma) prin care medicii ce decid să se întoarcă în România după ce au lucrat în afară beneficiază de 3 luni de iStoma as a service 100% gratuit.

Întors în țară, în lipsa unui alt proiect pe tehnologia pe care o învățasem, aveam de ales între a trece pe o altă tehnologie sau a-mi schimba locul de muncă. Am ales a doua variantă.

Deoarece acum stăpâneam foarte bine și limba franceză mi-a fost foarte ușor să-mi gasesc un alt loc de muncă, tot la o firmă franțuzească de leasing de personal.

Întâmplarea a făcut ca această firmă să mă închirieze către cel mai puternic furnizor de software pentru domeniul medical din Franța. Ca să vă faceți o idee, softul lor este folosit inclusiv de Crucea Roșie din Franța.

Mai mult decât atât nu mai eram un simplu programator ci eram trimis pe post de analist. Rolul meu era, practic, de a discuta cu clientul și cu clienții și medicii colaboratori ai acestuia pentru a înțelege nevoile de business și apoi de a le transcrie în documente de programare (în franceză). Aceste documente erau transmise echipei de programatori din România care trebuia să dezvolte funcționalitățile cerute. Anumite funcționalități care trebuiau dezvoltate rapid erau implementate chiar de mine (în colaborare cu angajații din Franța ai clientului). Principalul aport pe care l-am adus clientului a fost o inovație tehnologică ce a redus considerabil timpul de dezvoltare și implicit costurile acestuia.

Timp de trei ani am lucrat pentru această firmă, perioadă în care făceam naveta București-Paris (petreceam 2-3 săptămâni în Franța și 1-2 săptămâni în țară). În această perioadă am învățat despre ceea ce înseamnă o aplicație de gestiune construită riguros și care din construcție este menită să evolueze. Pe lângă noțiuni tehnice am învățat ce înseamnă dosarul pacientului și cum stau lucrurile în cele mai eficiente și performante clinici din Franța. Am înțeles cât de importantă este eficiența și cât de costisitoare este pentru o clinică mare o secundă în plus petrecută cu fiecare pacient sau un click în plus pentru a realiza o acțiune.

Persoanele cu care am colaborat aveau experiență de peste un deceniu în dezvoltarea de software medical și un mod de a privi lucrurile total diferit față de tot ce cunoscusem până atunci.

Privind în urmă, nu cred că mi-aș fi permis sau că aș fi găsit vreodată consultanți mai bine pregătiți și mai dispuși să-mi explice cum stau lucrurile. Și ei, practic, mi-au oferit toate aceste noțiuni pe gratis.

Această firmă reușise să pătrundă și pe piața din Germania și aveau planuri de extindere către Rusia și Asia. La un moment dat luau în considerare și România. Atunci mi-am dat seama despre una din ironiile economiei de piață. Suntem plătiți foarte bine ca programatori însă apoi plătim (ca firme sau instituții) mult mai mulți bani firmelor pentru care tot noi am dezvoltat softul. Dacă tragem linie probabil vom observa că nu ieșim tocmai pe plus.

Acesta este episodul ce m-a determinat să creez programul "România te iubesc II" prin care clinicile care folosesc un soft din afara României vor beneficia de 3 luni gratuite dacă decid să-l înlocuiască cu iStoma. De asemenea transferul complet al datelor și formarea extinsă a personalului sunt complet gratuite.

Probabil atunci mi-a încolțit pentru prima oară în minte ideea de a dezvolta un soft 100% românesc și care să fie gândit special pentru nevoile și cerințele firmelor din România.

Sora mea este medic dentist, eu aveam noțiuni foarte interesante despre ce înseamnă software-ul medical performant așa că decizia de a dezvolta o aplicație pentru domeniul stomatologic a venit practic de la sine.

Asta se întâmpla în urmă cu 5 ani. Inițial am început să lucrez seara și în week-end la ceea ce avea să devină iStoma.

Un client m-a întrebat dacă i-ul din iStoma vine cumva de la Ionuț :) adevărul este că ar fi putut veni de acolo însă i-ul nu vine nici de la Ionuț și nici de la iPhone, i-ul vine de la un pic de iT în Stomatologie :)

După aproape 2 ani de lucrat seara și în week-end credeam eu că aproape terminasem lucrul și mă simțeam foarte mândru de mine. Am decis să vad cum se comportă într-un mediu de lucru real. Pe atunci sora mea lucra în week-end-uri într-un cabinet din mediul rural, fără asistentă; de recepție nici nu putea fi vorba; era doar ea și o mulțime de pacienți cu o grămadă de probleme. Concluzia acelui week-end a fost că un medic cu un program foarte încărcat nu putea folosi aplicația, așa cum era ea în momentul acela, fără a-și reduce profitul. Ori rolul aplicației este tocmai acela de a crește profitul și eficiența.

În acel moment iStoma era construită pe o structură extrem de viguroasă însă folosirea ei i-ar fi consumat destul de mult timp celui ce o utiliza. Dacă ar fi existat o asistentă sau eventual o recepție acest timp ar fi putut fi neglijat însă în condițiile acelea trebuia pur și simplu să găsesc o soluție pentru a eficientiza acțiunile de bază.

Lucrând la iStoma deja de o bună bucată de timp începusem să mă simt atașat de stomatologie și mi-am propus să fac tot posibilul pentru ca în România niciodată să nu existe vreun motiv ca o aplicație din afară să pătrundă ... cel puțin nu în domeniul softului dedicat clinicilor stomatologice.

Am aruncat o privire asupra a ceea ce exista în momentul acela și am găsit fie aplicații făcute cu o lipsă îngrozitoare de seriozitate, fie aplicații care mergeau pe principiul "afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul". Unele arătau bine, grafică drăguță, aveau în spate mult marketing însă dacă dădeai la o parte aceste lucruri nu rămâneai decât cu aplicații care consumau enorm de mult timp pentru puținele avantaje pe care le-ai fi putut avea folosindu-le ... Structura lor și timpul de utilizare erau chiar mai slabe decât cele ale acelei versiuni de iStoma pe care eu o consideram inutilizabilă.

Nu se poate face performanță fără implicare maximă.

Deoarece eram angajat, singurele ore din zi pe care le puteam petrece dezvoltând iStoma erau cele de la finalul zilei. Nu mi-am neglijat niciodată angajamentele luate și prin urmare nu puteam neglija nici proiectul pentru care fusesem angajat. Ca în orice domeniu, la locul de muncă, sunt zile și zile; unele mai obositoare, altele mai puțin obositoare ... niciuna nu era lejeră când rolul meu era să alimentez cu documentație o echipă de programatori.

Nu mi-a fost ușor să iau decizia de a renunța la o viață liniștită și la un salariu mai mult decât decent pentru a-mi începe propria afacere. Nu exista nicio garanție că totul va fi ok. Pentru a-mi face decizia și mai grea, clientul din Franța mi-a propus să lucrez direct pentru ei; să mă mut definitiv în Franța unde puteam obține un salariu mult mai mare decât cel din România. Patronul din România mi-a oferit o creștere salarială de 50% ... numai motive bune pentru a-ți da demisia și a începe o afacere de la zero. 

Și totuși am ales să fac asta.

Încă de la început am tratat iStoma cu cea mai mare seriozitate. Mi-am deschis firma, mi-am căutat un contabil, și am început să lucrez, full time, la iStoma.

Când ești pe cont propriu, și lucrezi de acasă, realizezi că totul este diferit. Nu mai există nici pauze de cafea cu colegii, nici prime pentru performanțe deosebite, nici cadouri de Crăciun sau de Paști și nici salariu la sfârșitul lunii. Ești doar tu cu piața; îți faci singur programul de lucru (la început al meu era de 16 ore pe zi), îți iei liber când vrei tu (la început lucram și în week-end) și multe alte avantaje.

Au trecut 5 luni din momentul în care am pornit pe cont propriu și până am instalat aplicația primului client. În tot acest timp nu au existat niciun fel de încasări, niciun fel de semn că luasem decizia cea bună.

Am avut noroc că firma de contabilitate nu mi-a cerut nimic în primul an de zile. Practic deși nu aveam încasări nu pot spune că aveam cheltuieli prea mari.

În semn de mulțumire am hotărât să fac și eu același gest și așa a luat naștere programul "Primul cabinet" prin care medicii ce-și deschid primul lor cabinet, și au mai puțin de 30 de ani, să-și poată începe activitatea în cel mai profesionist mod cu putință. În acest sens vor putea folosi aplicația iStoma, în mod complet gratuit în primele lor 6 luni de activitate.

Pe primul client l-am cunoscut într-un mod complet întâmplător, dar exact când trebuia

iStoma era deja la o versiune ce putea fi folosită direct de sora mea fără a-i consuma prea mult timp. Am vrut totuși să văd și părerea unui alt medic și ne-am întâlnit cu un coleg de-al ei de facultate. Întamplarea făcea că în acea perioadă medicul la care lucra acesta își căuta o aplicație de gestiune (din câte am aflat își căuta de vreo 6 luni, studiase aplicațiile ce existau în România fără să găsească ceva care să-l mulțumească și deja începuse să se uite la aplicații din afară). Bucuros, am acceptat să mă întâlnesc cu medicul în cauză pentru a-i prezenta iStoma.

Am stat de vorba cam două ore timp în care i-am arătat ce poate face iStoma și mi-am notat ce anume aștepta el de la aplicația ideală și nu a găsit încă.

Consider că perioada pe care am petrecut-o ca analist mă ajută foarte mult să înțeleg rapid nevoile clienților și să găsesc cele mai eficiente soluții pentru a le pune în practică.

În momentul acela aveam un produs competitiv însă nu aveam nici site de prezentare a produsului și nici nu știam cât să cer. Am preferat întotdeauna să mă concentrez mai mult pe dezvoltarea și eficientizarea aplicației și mai puțin (sau în unele perioade chiar deloc) pe marketing și promovare. Consider că un lucru bine făcut și riguros dezvoltat va câștiga întotdeauna competiția cu unul care doar arată bine.

iStoma nu a fost creată să fie o aplicație cool sau trendy și nici nu conține animații obositoare sau grafică inutilă, iStoma a fost gândită să fie rapidă și eficientă și să ajute clinicile care o folosesc să-și îmbunătățească activitatea și serviciile aduse pacienților și să fie perfect informate și conștiente în orice moment de evoluția lucrurilor.

Revenind la întâlnirea cu primul client, la final, acesta mi-a spus că ei folosesc calendarul google și că pentru ei este suficient. Cu toate astea, dacă reușesc să implementez ceea ce am discutat și îi ofer un preț bun (ținând cont că își asumă riscul de a fi primul client) este dispus să ia în calcul iStoma.

Privind în urmă, chiar și după ce am introdus în iStoma toate funcționalitățile cerute, nu știu de ce acel medic a decis să-mi devină client. Cred că în acel moment iStoma nu era nici măcar la 10% din ce este în ziua de astăzi.

Primul client mi-a dat, pe lângă încredere, o mulțime de sugestii de îmbunătățire a aplicației. Îi sunt recunoscător și îi mulțumesc pentru colaborarea extrem de plăcută pe care o avem în continuare. 

Tot cam în aceeași perioadă am construit și site-ul iStoma. Prioritatea pentru mine nu era un site bling-bling ci cea mai performantă și eficientă aplicație de gestiune a clinicilor din România.

O perioadă nu am mai avut nicio instalare; niciun client nou ... însă, fără oprire, am lucrat la îmbunătățirea și dezvoltarea aplicației.

Nu aș putea pur și simplu să prezint viitorilor mei clienți un produs despre care eu nu sunt convins că este cel mai bun pentru ei în momentul acela.

A trecut ceva timp de atunci, timp în care iStoma a ajuns să fie folosită în toate colțurile României și este singura aplicație din România folosită în Vestul Europei.

Fiecare client a avut contribuția sa la dezvoltarea iStoma; chiar și cei care mi-au închis ușa m-au ajutat; nu am pierdut niciodată mai mult de un potențial client din același motiv deoarece în versiunea imediat următoare în iStoma apăreau și funcționalitățile care lipseau. Vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor medicilor pe care am avut onoarea să-i cunosc.

Un rol deosebit de important în dezvoltarea iStoma îl are unul din cei mai buni medici din România; practic, prin faptul că mi-a devenit client și grație eficienței cu care își gestionează clinicile a făcut ca aplicația să devină și mai puternică, și mai eficientă.

În momentul de față cred că iStoma este singura aplicație de gestiune a clinicilor stomatologice din România care permite gestionarea eficientă a clinicilor multi-sediu. De asemenea în iStoma există funcționalități ce nu mai există, probabil, în nicio altă aplicație din lume.

Felul în care arată iStoma acum este rezultatul unui adevărat brainstorming; singurul meu merit este acela că am pus în practică cerințele clienților mei și că le-am tratat pe fiecare dintre acestea cu cea mai mare seriozitate.

De-a lungul timpului am reușit să înlocuiesc, probabil, toate aplicațiile de gestiune a clinicilor stomatologice din România (unele clinici care le foloseau au ales să migreze la iStoma dintr-un motiv sau din altul; cu siguranță, în timp, vor migra și celelalte); unele aplicații fuseseră pur și simplu abandonate, altele fuseseră slab concepute și pur și simplu nu aveau cum să treacă de un anumit nivel, .... Toate datele din aceste aplicații au fost transferate în iStoma; nu s-a pierdut nici măcar o virgulă. Prin faptul că am migrat datele din aceste aplicații am putut vedea cum au încercat autorii lor să modelizeze stomatologia; ca să vă faceți o idee majoritatea nu depășesc 20 de tabele; în iStoma există 150.

Acesta este motivul pentru care am decis să creez programul "Rabla" (pentru softurile stomatologice) prin care clinicile care migrează la iStoma, renunțând la softurile abandonate de către autorii lor, beneficiază de 2 luni gratuite (indiferent de numărul de licențe). Condiția este ca acestea să fi folosit softul respectiv minim 2 ani. În acest program nu sunt incluse aplicațiile pe care autorii lor nu le-au abndonat (indiferent de cât de slabe sunt acestea). Am tot respectul pentru concurență și consider că ar fi imoral să încurajez clienții lor să treacă la iStoma prin reduceri și alte tactici de marketing asemănătoare. Concurența este benefică și, personal, mi-aș dori să cunosc poveștile celorlalți care s-au aventurat în acest domeniu.

Cea mai mare satisfacție pe care o am în momentul de față este când un nou client mă sună și-mi spune că a auzit de iStoma de la un client de-al meu și că i se pare foarte utilă, ușor de folosit și că și-ar dori să o folosească la clinica sa.

De asemenea m-a încercat un sentiment de mândrie în momentul în care am văzut la televizor un cântăreț celebru vorbind de faptul că dorește să-și facă o schimbare majoră. Spunea că pentru dantură a ales cea mai bună clinică de stomatologie din orașul său; întâmplător sau nu aceștia folosesc iStoma; pentru corectarea ridurilor a ales o altă clinică faimoasă; aceștia de asemenea folosesc iStoma ...

M-a bucurat și faptul că o clientă de-a mea, dintr-o localitate aflată la o distanță considerabilă de București, mi-a oferit onoarea de a o cunoaște personal când a avut drum prin București.

Am discutat cu fiecare client de-al meu și acest lucru mi-a permis să cunosc oameni excepționali, unii din ei cu povești extraordinare; unii la început de drum, alții în apogeul carierei; mi-a făcut o deosebită plăcere să-i cunosc și să le ascult poveștile; din acest motiv vreau și eu să împărtășesc cu dumneavoastră povestea iStoma.

Dacă povestea iStoma va continua și se va transforma într-una de mare succes depinde în mare măsură și de dumneavoastră, cei care citiți aceste rânduri ... de partea tehnică mă ocup eu, Ionuț cu iStoma :)

Vă mulțumesc încă o dată pentru interesul acordat aplicației iStoma și sper ca într-o zi să ne cunoaștem (dacă nu ne cunoaștem deja).

Cu stimă,
Botorogeanu Ionuț Richard
iDava Solutions

P.S.: Încă nu am reușit să construiesc acel bumerang, însă acum putem întreba calculatorul care este schița și unghiul de deschidere pentru ca bumerangul să se întoarcă după ce îl aruncăm. Eu am făcut-o deja și am dat peste acest link

iStoma is typing ...
Vrei să discuți cu A.I.?
1

iStoma

Online

×
Prin utilizarea chat-ului, sunt de acord cu Termenii și Politica de Confidențialitate